Povestea My Grace. Ce au invatat cei doi fondatori in patru ani de e-commerce: „Brandul este cel care conteaza cu adevarat, nu produsul in sine”
Cristina Ispasoiu si Claudiu Davidoiu, fondatorii brandului de bijuterii si lumanari parfumate My Grace, au vorbit la Maratonul Interviurilor din cadrul evenimentului ecomTEAM Fashion & Beauty, organizat de Wall-Street.ro, despre dificultatile pe care le-au intampinat ca antreprenori la inceput de drum si despre importanta relatiei cu clientii.
Cum a inceput povestea My Grace
Povestea My Grace a inceput in urma cu patru ani, dintr-o combinatie de pasiune si context favorabil. Cristina Ispasoiu povesteste ca initial business-ul a fost un simplu magazin online de bijuterii nepretioase, aparut din dorinta ei de schimbare profesionala.
„Dupa ani de performanta intr-un anumit domeniu, simti nevoia sa faci ceva diferit, ceva in care sa te regasesti mai mult. Asa a aparut My Grace”, explica aceasta.
Alaturi de ea, Claudiu Davidoiu, cu experienta in dezvoltarea magazinelor online, a contribuit la lansarea platformei mygrace.ro. Intre timp, business-ul a evoluat semnificativ, ajungand astazi sa includa atat bijuterii, in mare parte pretioase, cat si lumanari parfumate realizate in atelierul lor propriu.
„Suntem aproape de cumparator si incercam sa rezolvam in timp real orice problema”
Pentru cei doi fondatori, unul dintre cele mai importante atuuri este factorul uman. Claudiu Davidoiu subliniaza ca apropierea fata de client si transparenta sunt esentiale in dezvoltarea unui brand.
„Suntem aproape de cumparator si incercam sa rezolvam in timp real orice problema, indiferent de cauza. De la primul contact cu site-ul pana la serviciile post-vanzare, ne dorim sa oferim o experienta completa si sincera”, a spus acesta.
Cristina si Claudiu pun accent pe emotie si pe povestea din spatele produselor My Grace.
„Oamenii nu cumpara doar un produs, ci o stare, o emotie. Brandul este cel care conteaza cu adevarat, nu produsul in sine.”
Seturi cadou create cu emotie: lumanari parfumate si bijuterii
Un element definitoriu pentru My Grace este combinatia dintre bijuterii si lumanari artizanale, un concept care, la momentul lansarii, era aproape inexistent pe piata.
In prezent, unul dintre cele mai populare produse este setul cadou „Esti frumoasa”, care include o lumanare realizata manual si cercei din argint cu perle de cultura. Acest tip de produs a contribuit la pozitionarea brandului intr-o zona clara: cadouri cu valoare emotionala.
„A trebuit sa invatam totul despre vanzari”
Intrarea intr-o piata de vanzari, necunoscuta pentru ei, a venit cu provocari majore pentru cei doi fondatori, proveniti din domenii tehnice.
„A trebuit sa invatam totul despre vanzari: de la upsell si cross-sell pana la cresterea valorii cosului mediu. Sunt lucruri pe care nu le vezi cu adevarat pana nu esti implicat direct”, spune Claudiu Davidoiu.